Filehost.ro - gazduire fisiere
Benchmark
Overclocking & Hacking !!! 		Nou pe simpatie:
sweet_kiss55555
Femeie
25 ani
Bucuresti
cauta Barbat
30 - 53 ani
BenchmarkInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
Benchmark / Placi Video /

Cum se realizează overclocking-ul plăcilor grafice?

 Pagini: 1  
#1
Al1n
Administrator
Postari: 34
Ok.Am zis ca pe un forum destinat oc-ului e bine sa apara si un ghid.Ghidul este preluat de pe un site.



Ca şi în cazul procesoarelor, plăcile grafice pot fi supuse operaţiunii de overclocking, adică creşterea frecvenţelor pentru obţinerea de performanţe superioare celor implicite. Ce gamer nu -şi doreşte performanţe mai mari decât cele oferite de sistemul său dacă realizează că nu poate juca jocul preferat la framerate-ul dorit, la rezoluţia sau setările de calitate preferate? Din păcate, şi aici apar riscuri legate de temperaturi ridicate, deci este necesară o răcire corespunzătoare, nu neapărat suplimentară. O răcire inadecvată poate duce la arderea GPU-ului, caz extrem de rar fiindcă mai toate plăcile recente beneficiază de răcire activă şi/sau există un minim de airflow în carcasă. Fără a mai vorbi de protecţie la supraîncălzire. O frecvenţă prea mare duce de cele mai multe ori la blocaje sau un comportament necorespunzător prin apariţia de artefacte, astfel că un utilizator neiniţiat, care „s-a jucat cu nişte setăriâ€Â?, poate contribui la umplerea departamentelor de service ale firmelor de calculatoare pentru probleme inexistente, singurul lucru care trebuie făcut fiind reducerea frecvenţelor.

     Atât chip-ul cât şi memoria plăcii pot fi supratactate deoarece fiecare dintre ele beneficiază de o anumită frecvenţă de funcţionare (ca şi în cazul procesoarelor sau a modulelor de memorie) care influenţează în mod direct - dar nu exclusiv - performanţa. Overclocking-ul este util în momentul în care deţineţi o placă „uşor overclock-abilăâ€Â?. De multe ori, producătorii reduc artificial frecvenţa celor două componente pentru a nu afecta vânzările modelelor mai scumpe, sau pur şi simplu pentru că chipul respectiv nu a rezistat la frecvenţele fratelui său mai mare dar poate rezista unei frecvenţe superioare celei la care este marcat. Să luăm ca exemplu chip-ul GeForce3 Ti200, cel mai lent chip din seria GeForce3. Frecvenţa GPU-ului este de 175 MHz faţă de 240 pentru modelul superior bazat pe aceeaşi arhitectură şi produs în aceeaşi perioadă, GeForce3 Ti500. Practica a demonstrat că în majoritatea cazurilor ambele chipuri suportă o frecvenţă maximă de circa 250-260 MHz din simplul fapt că procedeul de fabricaţie este identic; însă sunt cunoscute situaţii în care un Ti200 nu a suportat nici măcar frecvenţa lui Ti500, adică 240 MHz, fapt ce explică marcarea sa ca Ti200. Dar poate că el rulează perfect la 235 MHz, şi din start putem spune că „s-au pierdutâ€Â? 60 MHz, ce se traduc poate prin 30-40% în performanţa reală.

     Frecvenţa maximă a chip-ului depinde în mare măsură de sistemul de răcire. Acesta este compus de obicei dintr-un radiator şi un ventilator, ultimul putând lipsi. Contactul dintre radiator şi chip este realizat în cazul ideal prin pasta termoconductoare, însă mulţi producători ignoră avantajul acesteia şi folosesc un adeziv oarecare, slab conductor termic. ÃŽn cazul memoriei, problema stă cu totul altfel: fiecare producător îşi dotează placa în funcţie de model sau chiar de stocul de memorii disponibil la acel moment (acest ultim caz întâlnindu-se îndeosebi la producători „de categoria a douaâ€Â?). Astfel, dacă un Radeon 9550 beneficiază din start de memorii ce rulează la 400 MHz, frecvenţa maximă ce poate fi atinsă poate varia de la model la model sau de la exemplar la exemplar, diferenţele putând fi foarte mari.

     Şi comportamentul la overclocking diferă faţă de GPU. Dacă în cazul acestuia din urmă, o frecvenţă prea mare duce de obicei la blocaje, o memorie va trece de regulă mai întâi prin stadiul de a prezenta artefacte vizuale, vizibile atât în 2D cât mai ales în 3D, care culminează, într-adevăr, cu blocaje. ÃŽnsă putem considera că un singur bit scris incorect în memoria plăcii, ce generează astfel un pixel de o culoare incorectă, reprezintă o malfuncţionalitate. Utilitarul Artifact Tester este destinat detectării acestor artefacte, însă are dezavantajul de a rula în mod 2D, deci nu utilizează nici funcţiile 3D ale chip-ului grafic, nici întreaga memorie video. ÃŽn schimb, ATITool oferă informaţii mult mai precise legate de prezenţa artefactelor, testul inclus fiind unul foarte riguros şi relevant.

Samsung 3.6 ns     Un set de radiatoare lipite pe memorii poate duce la scăderea temperaturii şi, cel puţin teoretic, la un potenţial de overclocking mai ridicat. Pe lângă acest factor, dacă aveţi în minte overclocking-ul la achiziţionarea unei plăci, ar fi bine să vă interesaţi asupra timpului de acces al memoriei folosite, informaţie ce ar trebui să apară în ofertă sau în specificaţiile produsului. Chiar şi fără această informaţie, în cazul în care memoriile nu sunt acoperite, de obicei aveţi posibilitatea să descifraţi timpul de acces. ÃŽn imaginea de alături este reprezentat un astfel chip de memorie, iar din caracterele înscrise pe el se poate citi la urmă valoarea de 3.6 ns, ce corespunde unei frecvenţe de aproximativ 275 MHz (550 MHz DDR). Formula de calcul este simplă: 1000/timp de acces=frecvenţă, eventual înmulţită 2 pentru că a afla valoarea efectivă, nu reală. Aşadar, un GeForce FX5500 sau un Radeon 9500 ar corespunde cel mai bine frecvenţei, însă dacă această memorie este prezentă pe un Radeon 9550 (cu frecvenţa implicită de 400 MHz), rezultă un produs cu un potenţial de overclocking ridicat. Există şi situaţia contrarie, când o placă este dotată cu memorii mai slabe decât ar trebui, fiind întâlnite de exemplu plăci GeForce4 MX440 cu memorii de 6 (333 MHz) sau chiar 7 ns (286 MHz) în locul celor de 5 ns (400 MHz), rezultând frecvenţe inferioare specificaţiilor. Inutil de menţionat că plăcile respective nu respectă specificaţiile NVIDIA şi performanţa lor este mult redusă.

     Nu trebuie uitat un aspect important: latenţele memoriilor. Ca şi în cazul modulelor obişnuite de memorie, nu doar frecvenţa contează ci şi timing-urile. Avem o serie întreagă de posibilităţi, ce includ atât setările clasice (CAS Latency, TRP, TRCD, TRAS) cât şi altele mai puţin obişnuite. Utilitarele ATITool (pentru ATI), RaBiT (pentru ATI) şi NiBiTor (pentru NVIDIA) permit ajustarea acestora în mod real-time, ultimele două chiar şi permanent, prin rescrierea BIOS-ului plăcii. Pot exista cazuri în care o frecvenţe redusă combinată cu nişte latenţe mai mari oferă mai multă performanţă decât situaţia contrarie. Cine are timp şi răbdare, poate testa combinaţia optimă pentru placa sa. Trebuie ţinut cont că rescrierea BIOS-ului plăcii poate anula garanţia acesteia, pe lângă riscurile de rigoare (de multe ori, nici scrierea unui BIOS editat „ca la carteâ€Â? nu garantează funcţionarea ulterioară a plăcii cu acel BIOS).

     O situaţie mai rar întâlnită dar mult mai spectaculoasă o reprezintă setarea de către producătorul plăcii a unor frecvenţe peste cele recomandate de producătorul chipului. De exemplu, în loc de 250 MHz core şi 400 MHz memoria, Abit a setat frecvenţele lui Radeon R9550 XTurbo-Guru la 300/500 MHz, oferind astfel un overclocking din start. Dar şi un produs standard poate atinge aceste frecvenţe, astfel că se poate pune întrebarea: “Ce rost are să dau mai mulţi bani pe o placă overclock-ată din fabrică dacă pot face acelaşi lucru şi singur?â€Â?. Răspunsul constă atât în garantarea de către producător a frecvenţelor respective, cât şi înzestrarea plăcii (uneori) cu o răcire mai bună şi/sau cu memorii mai rapide. ÃŽn exemplul nostru, placa atinge frecvenţe de peste 450 MHz pentru chip şi de peste 700 MHz în cazul memoriei, cele mai multe plăci din aceeaşi familie eşuând.

     De asemenea, unii fabricanţi reproiectează arhitectura plăcii folosind un design propriu sau unul împrumutat de la alte modele. De exemplu, plăcile Albatron GeForce4 Ti4200 din seria „Turboâ€Â? sunt construite pe baza design-ului plăcilor Ti4400 şi Ti4600, pe 8 straturi faţă de 6, oferind cel puţin în teorie un potenţial de overclocking mai ridicat.
 
   
#2
Al1n
Administrator
Postari: 34
Simplu!â€Â? ar spune unii. „Setez din programul de overclocking frecvenţele maxime la care totul merge ok şi cu asta basta.â€Â? Lucrurile nu stau chiar aşa...

     Dacă avem un sistem de răcire precar, nu avem nici o şansă în overclocking. Elementele esenţiale pentru o răcire bună sunt, în ordine: eficienţa radiatorului, eficienţa ventilatorului, prezenţa radiatoarelor pe memorii şi contactul dintre radiator/radiatoare şi chip/chip-uri. Acesta din urmă trebuie să fie realizat cu ajutorul unei paste termoconductoare; dacă doriţi să aflaţi dacă producătorul v-a răsfăţat cu o substanţă de contact de calitate, trebuie să desfaceţi sistemul de răcire al chip-ului, riscând astfel să pierdeţi garanţia. Mai mult, GPU-urile moderne deţin o pastilă similară procesoarelor Athlon XP, ea riscând să se ciobească. Trebuie, aşadar, avută foarte multă grijă, o pastilă ciobită înseamnă de foarte multe ori o placă grafică defectă.

Arctic Silver 5     Totuşi, dacă aţi desfăcut sistemul de răcire şi nu sunteţi mulţumit de el, curăţaţi cu grijă urmele vechiului adeziv şi aplicaţi cu grijă pasta de bună calitate (de exemplu Arctic Silver 5), nici prea multă dar nici prea puţină, având grijă ca ea să acopere întreaga pastilă sau întregul chip în caz că nu avem de-a face cu o pastilă. Clemele de prindere trebuie să exercite o presiune mare (dar nu exagerată asupra chip-ului, mai ales dacă suntem în cazul pastilei. Aşadar, dacă ele slăbesc peste măsură datorită manipulării neglijente, există şanse chiar să ardeţi placa! ÃŽn cazul memoriilor, dacă ele sunt dotate cu radiatoare, problema este mai complicată. Ele nu au, de obicei, un sistem de prindere bazat pe şuruburi şi în lipsa acestuia au nevoie de un adeziv puternic pentru a rămâne lipite pentru o bună perioadă de timp. ÃŽn plus, importanţa răcirii memoriilor este mai redusă, deci puteţi să le lăsaţi liniştit în pace. ÃŽn schimb, dacă doriţi ataşarea unor radiatoare, trebuie aplicată o substanţă termoadezivă, care joacă atât rol de pastă termoconductoare cât şi de adeziv.

     Ventilatorul poate fi sau poate deveni, după o perioadă de uzură, zgomotos şi ineficient. ÃŽnlocuirea lui nu este deosebit de dificilă, trebuie doar să găsiţi unul care să se potrivească din punct de vedere al dimensiunilor. Puteţi merge mai departe şi să schimbaţi întreg sistemul de răcire cu unul pasiv, un exemplu fiind produsele Thermaltake, dar în acest caz va trebui să renunţaţi cel puţin parţial la overclocking.

     

Cum fac efectiv overclocking?

     Este necesar cel puţin un utilitar care ori să activeze opţiunile existente în drivere cu privire la acest aspect (dar ascunse din motive lesne de imaginat), ori să realizeze el însuşi overclocking-ul. Pentru plăcile NVIDIA, ultimele drivere ForceWare ne vin în ajutor, ele deţinând (după deblocarea opţiunii în cauză, de exemplu prin intermediul lui NVTweak) o funcţie de overclocking automat. Alte utilitare bune sunt PowerStrip (ce are avantajul recunoaşterii unui număr foarte mare de plăci), RivaTuner, iar pentru plăcile ATI s-au impus RadLinker şi ATITool. O funcţie deosebită a acestuia din urmă este posibilitatea testării apariţiei artefactelor în mod 3D, pe lângă prezenţa funcţiei de overclocking automat. De asemenea, ATITool permite setarea timing-urilor memoriei.

     După ce ne-am hotărât asupra soft-ului, urmează să creştem cele două frecvenţe progresiv, cu câte 5, 10 MHz sau chiar mai mult, după bunul plac. De remarcat că memoriile plăcilor din ziua de azi sunt de obicei DDR, deci avem două frecvenţe, cea reală şi cea efectivă - de două ori mai mare. La plăcile cu chip-uri NVIDIA, referirea se face de obicei prin cea efectivă, la plăcile Radeon invers. Unele soft-uri de overclocking nu permit decât o plajă de frecvenţe bine determinată. Uneori, ele pot fi păcălite pentru a afişa mai mult, alteori nu, fiind vorba până la urmă de o protecţie - după cum bine spunea cineva - „anti-prostâ€Â?. ÃŽnsă tendinţa este de a se elimina aceste limitări; de exemplu, RadLinker nu manifestă deloc problema, singura limitare fiind cea hardware, dar ea este de obicei de ordinul miilor de MHz, de departe imposibil de atins în practică.

Protecţie anti-overlocking semnalată de ATITool     Ce impedimente pot apărea? ÃŽn primul rând, unele plăci ATI sunt protejate la overclocking. Mai exact, plăcile cu chip-uri precum Radeon 9000, 9200, 9500, 9550, 9600 sau 9700 nu permit realizarea overclocking-ului, driverele blocând această practică. Motivele sunt evidente: chip-urile enumerate au un potenţial de overclocking foarte ridicat, fiind variantele cele mai lente din serie şi producătorul canadian s-a temut că acest lucru ar putea afecta vânzările suratelor mai rapide (de obicei marcate cu sufixul Pro).

     Soluţii există din plin. Cea mai „hardcoreâ€Â? este rescrierea BIOS-ului cu unul modificat special în acest sens. Cea mai normală dar mai sigură este folosirea unor drivere modificate (precum sunt cele Omega sau cele soft-modded, care nu diferă de cele originale decât prin absenţa protecţiei sus-amintite). De asemenea, sunt disponibile patch-uri anti-protecţie, precum cel livrat de RivaTuner sau cel inclus în ATITool. RivaTuner permite două metode, una presupunând modificarea driverelor (ceea ce presupune recunoaşterea de către utilitar a driverului - cele mai noi versiuni de Catalyst s-ar putea să nu fie recunoscute) , iar cealaltă modificând o locaţie de memorie în care este stocată informaţia despre protecţie. ATITool deţine şi el o funcţie în acest sens.
 
   
#3
Al1n
Administrator
Postari: 34
In domeniul overclocking-ului, totul trebuie în primul rând gândit. E drept, nu totul este logic (cel puţin conform standardelor noastre ale logicii), de aceea pe lângă a gândi trebuie să existe şi a experimenta. Pe cât posibil fără acţiuni ireversibile, care să ne golească buzunarele sau să ne pună în valoare talentul de convingere a vânzătorului că „nu eu sunt de vină!!!â€Â?.

     Artefactele sunt elemente parazite de imagine, care o deteriorează progresiv odată cu creşterea frecvenţei sau (în mai mică măsură a temperaturii. Practic, este vorba de „rateuriâ€Â? ale unor operaţii, similare celor petrecute în cazul procesorului sau a memoriei sistemului. Dacă în cazul memoriei de sistem un bit greşit transformă (de cele mai multe ori) o instrucţiune în alta, urmând o avalanşă de rezultate false care culminează rapid cu blocări, memoria video nu reţine instrucţiuni ci informaţii grafice (de exemplu culorile pixelilor).

Artifact Tester     Memoria grafică este scrisă atunci când este nevoie. ÃŽn caz contrar, ea păstrează informaţiile scrise anterior în aceasta. E drept că memoria, ca orice memorie de tip DRAM, trebuie reîmprospătată periodic, dar practica a demonstrat că o operaţie de scriere de informaţii noi într-o memorie care nu funcţionează corect produce mult mai multe erori decât o operaţie de reîmprospătare a informaţiilor deja existente. ÃŽn imagine avem o placă grafică a cărei memorie tocmai a fost supusă unui overclocking dur, ea rulând în mod implicit la 200 MHz şi oferind un potenţial de overclocking de 250 MHz. Ei bine, am setat 350 MHz, drept pentru care am fost întâmpinaţi de efectele care să văd. Fereastra utilitarului ATITool am mişcat-o puternic, memoria plăcii necesitând o rescriere repetată. Cu cât mişcam mai mult fereastra, cu atât artefactele creşteau - e normal, o imagine coruptă e coruptă din nou şi din nou... Cealaltă fereastră nu a fost clintită din loc, artefactele fiind astfel mult mai puţine. Concluzia care trebuie trasă este că o primă verificare a rezultatului unui overclocking este mişcarea puternică a unei ferestre.

     O rezoluţie de 1024x768 de pixeli cu adâncimea de culoare de 32 de biţi ocupă 3 MB de memorie video, aceasta pentru că fiecare pixel al imaginii pe care o aveţi acum în faţă trebuie stocat în memoria plăcii grafice. Cum avem 1024x768, adică 786432 de pixeli, înmulţim această valoare cu numărul de bytes necesari pentru memorarea unui pixel, adică 32/8=4 bytes, rezultând exact 3 MB. Acum, apelând la aceeaşi logică intuitivă, putem să ne dăm seama că nu toată memoria unei plăci este la fel de rezistentă la overclocking. Anumite chip-uri care o alcătuiesc pot fi mai sensibile sau numai anumiţi tranzistori dintr-un chip pot ceda. De aceea, este clar că cei 3 MB pe care îi privim în mod obişnuit nu pot garanta funcţionarea corectă a memoriei la o anumită frecvenţă, oricât de mult am agita ferestrele. Aşadar, este cazul să creştem rezoluţia. Cea mai mare valoare ce poată fi atinsă cu monitoarele obişnuite este de 2048x1536, acum având ocupaţi 12 MB. Total insuficienţi, dar nu strică o încercare înainte de a trece la pasul următor.

     Atât Artifact Tester cât mai ales ATITool pot detecta erorile ce apar datorită overclocking-ului. ÃŽnsă nici un soft nu poate înlocui testele de ore sau zile petrecute în compania jocurilor preferate, mai ales că respectivele utilitare folosesc o zonă mică de memorie pe care o testează. Pentru a afla cât mai exact frecvenţa maximă de funcţionare, trebuie să facem în aşa fel încât toată memoria, sau cea mai mare parte din ea, să fie ocupată. Vom seta atât o rezoluţie mare cât şi o setare cât mai înaltă de FSAA. Dacă placa este suficient de lentă pentru a nu putea randa jocuri sau teste noi, vom folosi teste/jocuri mai vechi, mergând până la a rula 3DMark 2000 sau Quake3 în 1600x1200 cu FSAA maxim sau, dacă se poate, 2048x1536. De asemenea, nivelul de detalii al texturilor reglabil din joc are un rol esenţial în ocuparea unei cantităţi mai mari de memorie video. Nu ne rămâne decât să petrecem ceva timp în jocuri sau, dacă avem răbdare, cu ochii zgâiţi în 3DMark şi să căutăm artefacte. De cele mai multe ori, dacă după 10 minute de teste nu am găsit nimic, este destul de probabil să nu găsim niciodată.

     ÃƒÆ’Žncă un aspect important: deseori, la plăcile mai fierbinţi, dacă alegem o frecvenţă mare la care avem probleme, după care o coborâm, e posibil să avem în acest caz false probleme datorate inerţiei termice. Aşadar, va trebui să lăsăm placa la frecvenţe mici pentru a se răci, eventual vom face o pauză de cafea şi ne vom uita la telenovela preferată în timp ce calculatorul stă închis. Lucru valabil şi pentru overclocking-ul GPU-ului. De asemenea, sunt cazuri în care un overclocking prea dur la memorie duce la persistenţa artefactelor până la următorul restart, eventual până la următoarea închidere/deschidere a sistemului. ÃŽn cazuri extreme, apar şi blocaje.

Setarea frecvenţelor cu RivaTuner     Nu trebuie reacţionat nici în sens invers: o frecvenţă prea redusă (setată temporar pentru răcire sau pentru că pur şi simplu nu avem nevoie de 3D şi ne dorim o placă rece) poate genera artefacte, blocaje sau alte probleme. ÃŽn general, o valoare minimă sigură este cea de 150 MHz (300 MHz DDR), sub care pot apărea (în caz că stabilitatea se menţine) scăderi de performanţă în lucrul 2D!

     Să exemplificăm. Iată nişte artefacte uşoare (câţiva pixeli de pe cer coloraţi eronat) obţinute cu aceeaşi memorie ca în testul anterior (200 MHz implicit, 250 MHz maxim), setate la 310 MHz. Odată cu creşterea rezoluţiei şi cu setarea FSAA, artefactele au crescut în intensitate, rezultând această imagine , în care doar partea de sus a fost randată corect. Probabil nişte biţi „cheieâ€Â? (în funcţie de care se decidea randarea completă a scenei) au fost distruşi, rezultând aberaţia în cauză. De subliniat că aceste imagini sunt nişte instantanee, următorul cadru fiind afişat corect sau cu alte erori de imagine, memoria video refiind umplută cu informaţie şi alţi biţi fiind înregistraţi greşit. Mergând până la capăt (prin setarea frecvenţei de 350 MHz), am obţinut un talmeş-balmeş total.

     Nu trebuie omis faptul că anumite drivere cauzează în unele jocuri fenomene asemănătoare cu artefactele, de cele mai multe ori fiind vorba de texturi ce par să lipsească din locul în care ar trebui să se afle sau de iluminări incorecte. Uneori problemele ţin de joc şi nu de driverul plăcii grafice, alteori chiar şi driverele plăcii de bază joacă un rol. Iată cum arată textura podelei din Unreal Tournament pe unele plăci ATI cu ultimele drivere Catalyst dacă jocul este setat să ruleze prin OpenGL. Din alte unghiuri, ea este văzută corect, fără acele pete. Motivul este incompatibilitatea dintre ultimele drivere şi un joc apărut cu mulţi ani în urmă, ce foloseşte experimental modul OpenGL.

     După cum am mai spus, atât GPU-ul cât şi memoria pot genera artefacte, aşadar cum ne dăm seama cine e de vină? O primă regulă, la fel de empirică precum toate din acest capitol, spune că în 99% din situaţii artefactele apar de la memorie, GPU-ul generând în primul rând blocaje. Graţie lui VPU Recover, plăcile ATI beneficiază de posibilitatea ca în momentul apariţiei unei erori să fie repuse frecvenţele implicite, neexistând nici un blocaj complet. Aceasta în teorie. Şi în cazul plăcilor NVIDIA, de multe ori apăsarea Ctrl+Alt+Del „dezgheaţăâ€Â? core-ul plăcii, dând o şansă recuperării sesiunii curente de Windows. Iată, totuşi, nişte artefacte generate de GPU. Observăm cei doi „munţiâ€Â? triunghiulari care nu au ce căuta în scenă. Spre deosebire de artefactele de memorie, ei nu au fost nişte instantanee ci au rămas în scenă până când au ieşit din cadru, fiind trataţi ca nişte obiecte reale ale scenei. Chip-ul grafic i-a „inventatâ€Â? din cauza unei erori cauzate de frecvenţele prea ridicate.

     Un test foarte stresant pentru GPU este Wings of Fury din 3DMark03. Deşi bazat doar pe DirectX 7, el solicită la maxim chip-ul grafic, fiind primul test de stabilitate care trebuie luat în seamă (pe lângă, poate testul de scanare a artefactelor oferit de ATITool, dar care funcţionează doar pe anumite plăci). Uneori, Wings of Fury ne mai rezervă şi surpriza artefactelor, cum este şi în cazul de aici. După toate setările efectuate, nu strică lăsat o noapte întreagă un test precum 3DMark în modul loop. Dacă dimineaţă găsiţi demo-ul rulând fără probleme, se poate spune că overclocking-ul a reuşit.
 
   
Pagini: 1  
Mergi la